MOLDOVA, câştigătoare a Campionatului Ţărilor Est-Europene şi Balcanice de fotbal!

MOLDOVA, câştigătoare a Campionatului Ţărilor Est-Europene şi Balcanice de fotbal!

Echipa de fotbal a Asociației Presei Sportive din Moldova (APSM) și-a adjudecat titlul de campioană la Campionatul Țărilor Est – Europene și Balcanice la fotbal, desfășurat în perioada 14-16 octombrie la Complexul sportiv din Siofok, Ungaria.

La startul competiției s-au aliniat opt echipe din regiune, inclusiv Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Croaţia, România şi R. Moldova.

Echipa condusă de președintele APSM, Eduard Ciobanu, s-a calificat de pe primul loc într-o grupă cu Muntenegru, Croația și România. Astfel, jucătorii noștri au învins Croația – 1:0, au pierdut în fața Muntenegrului – 1:4 și și-au adjudecat victoria cu 3:0 în fața României.

În semifinale, jurnaliștii sportivi din R. Moldova au trecut cu 6-1 de gazda Ungaria, iar în finală cu 3-2 în fața Bulgariei. Cel mai bun portar al turneului a fost declarat colegul nostru Vladimir Horoshilov.

Naționala Moldovei a fost reprezentată de Alexandru Fosa, Veaceslav Burghelea, Ion Fuștei, Alexandru Rusu, Vladimir Horoshilov, Artiom Litviacov, Elnur Ashrafoglu (reprezentant APSM în Azerbaidjan), Ion Anuşca și șeful delegației Eduard Ciobanu, președintele APSM.

Deplasarea echipei naționale a fost realizată cu suportul financiar al partenerilor oficiali ai APSM: Apriori Wine şi Loteria Națională a Moldovei. De menţionat că fiecare reprezentant al echipelor-participante la turneu a primit câte un suvenir-surpriză din partea Apriori Wine.

Amintim că echipa presei sportive din R. Moldova a câștigat, în anul 2017, Campionatul Țărilor Est — Europene și Balcanice, iar în 2018, la Ohrid (Macedonia), a ocupat locul II.

Foto: MSUSZ / Cseh Peter