Comunicat de presă
Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) de la Lausanne, Elveţia, a examinat la 14 mai 2019 dosarul „Federaţia de Taekwondo WT din Republica Moldova (FTM) împotriva Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv al Republicii Moldova (CNOS)”.
Procedura CAS a fost declanşată în legătură cu contestarea de către FTM a deciziei din 20 decembrie 2018, luate la Adunarea Generală a CNOS, de excludere a Federaţiei respective din componenţa Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv.
Graţie existenţei obligaţiunilor mutuale ce sunt prevăzute în acordul respectiv, CAS a hotărât ca Federaţia de Taekwondo WT din Republica Moldova să fie restabilită provizoriu în calitate de membru al CNOS, începând cu 15 mai 2019 (punctul 2, pag. 2 din Ordinul Procedural CAS).
În cazul în care toate angajamentele prevăzute în foaia de parcurs vor fi îndeplinite în timp util, adică până la 31 decembrie 2019, CAS va iniţia procedura juridică pe care o consideră oportună (punctul 4a, pag. 2 din Ordinul Procedural).
Ambele părți îşi exprimă gratitudinea şi întreaga consideraţie faţă de Colegiul Judecătoresc pentru ajutorul acordat în vederea încheierii acestui acord, lucru ce a devenit posibil datorită activităţii eficiente realizate de CAS.
Dat fiind specificul confidențial ce ţine de procedura anchetei, informații suplimentare deocamdată nu vor fi oferite.